economie antebelica si interbelica

During the interwar period, Romanian agriculture had abundant and cheap labor, as well as favorable geographical conditions. However, there was a social injustice in terms of land ownership, with a small number of people holding large amounts of land while many peasants had little or none. After the agrarian reform in 1921, agriculture shifted to small-scale farming with rudimentary equipment. During the communist period, agriculture was considered secondary to industry, and the government implemented collectivization, forcibly taking land and machinery from peasants. This led to migration from rural to urban areas, but did not significantly increase agricultural production. In the 1980s, the government prioritized paying off the country's external debt and began exporting agricultural products, resulting in food rationing. Perioada interbelică Agricultura românească beneficia de forțe de muncă numeroasă și ieftină, dar și de condiții geografice favorabile. România era numită grânarul Europei, având o mare producție de grâu, care era egală cu producția Germaniei. Până la reforma agrară din 1921, se practicau o agricultură pe suprafețe foarte mari, cu tilaje relativ moderne, și se făceau investiții de către mari proprietari funcțiari. Există o mare nedreptate socială și în ce privește proprietatea agricolă, deoarece un număr mic de oameni dețineau suprafețe de teren foarte mari, iar un număr foarte mare de oameni, țărani, nu dețineau pământ deloc, sau dețineau foarte puțin. După această reformă predominantă, va deveni mica proprietate și s-a trecut la agricultură lucrată cu inventar rudimentar și fără posibilitatea de a folosi metode moderne agrotehnice. Din 1925, piața europeană a fost invalată de produse agricole servite din SUA. Perioda comunistă. Comuniștii au avut o altă viziune asupra agriculturii, considerând o ramură economică de rangul al doilea, prioritatea pentru ei fiind industria. La început, pentru a atrage pe țărani, a adoptat în martie 1945 o reformă agrară prin care le a dat pământ. Comuniștii considerau că mica proprietate țărânească reprezintă principal la frânea în dezvoltarea agriculturii. Urmând modelul sovietic, în 1949 au hotărât trecerea la colectivizarea agriculturii, invitându-i pe țărani să se înscrie în așa numitele gospodorie agricole colective, prin cedarea terenurilor agricole și a utilajelor. Colectivizarea agriculturii a durat 13 ani și a fost mai mult o acțiune cu caracter ideologic decât economic. Mii de țărani care au refuzat au fost bătuți, închiși și chiar omorăți. O consecință a colectivizării a reprezentat o migrație a oamenilor din mediu rural în cel urban. Măsura nu a rezolvat problema agrară deoarece, în ciuda propagandei comuniste, producția agricolului nu a crescut așa cum apăra în cifrele ofișiale. Cu timpul, populația care lucra în agricultură s-a împuținat foarte mult, a îmbătrănit, iar recortele au început să fie sărânțe cu ajutorul militarilor, studenților, elevilor, deoarece regemul Ceaușescu și-a dorit la începutul anilor 80 să achite în timp record datoria externă a țării. S-a trecut la exportul masiv de bruse agricole, ceea ce a avut drept consecință a razionalizarea alimentelor.