Poveste De Craciun - Final (Scrooge)

The protagonist, Scrooge, is grateful for the warm reception he receives from his family after his change of heart. He arrives early to work the next day and surprises his employee, Bob, with a raise. Scrooge becomes a better person and is known for celebrating Christmas. He lives a fulfilling life and wishes for everyone to experience the joy of the holiday season. "- Dragă Domnule," spuse celălalt, strângându-i mâna, "- nici nu știu ce să spun față de aceste... "- Nu spuneți nimic, vă rog," îi răspunse Scruge. "- Veniți pe la mine." "- Veți veni la mine?" "- Voi veni," strigă bătrânul domn și era limpede că era hotărât să o facă. "- Vă mulțumesc," spuse Scruge. "- Vă rămân îndatorat." "- Mii de mulțumiri." "- Să vă ajute Dumnezeu." Spusă la biserică, se plimbă pe străzi, privi oamenii care se vânzoleau de colo-colo, mângâie copilașii pe cap, vorbi cu cerșetorii, se uită în jos spre bucătările caselor și în sus spre ferestre și descoperi că toate acestea îi făceau plăcere. Nu visase niciodată că o plimbare, că orice de fapt, îl putea face atât de fericit. Apoi, când plimbează, își îndreptă pașii spre casa nepotului său. Trecă prin fața ușii de nenumărate ori, până să-și facă în cele din urmă curajul să urce scara și să bată la ușă. Dar își lua inima în dinți și bătu. "- Stăpânul tău e acasă, draga mea?" o întrebă Scruge pe fată. Frumuşică fată, foarte frumuşică. "- Da, domnule." "- Unde e scumpă?" întrebă Scruge. "- În sufragerie, domnule, împreună cu doamna. Vă conduc eu sus, dacă doriți." "- Îți mulțumesc, dar mă cunoaște," spuse Scruge cu mâna pe clanța ușii, dinspre sufragerie. "- Am să intru aici, draga mea." Apăsă ușor clanța și băgă încet capul pe ușă. Se deau la masă, care era aranjată ca de sărbătoare, fiindcă gospodinele tinere sunt foarte pretențioase în privința asta și se îngrijesc să fie toate așa cum se cuvine. "- Fred!" spuse Scruge. "- Doamne Dumnezeule, ce se mai sperie nepoata lui prin alianță!" În clipa aceea Scruge uitase că i-a ședea în colțul unde se afla scăunelul pentru picioare, căci alt minter n-ar fi făcut cu niciun chip în acastă. "- Sfinte Doamne!" strigă Fred. "- Cine e?" "- Eu sunt. Unchiul tău, Scruge. Am venit la masă." "- Îmi îngădui să intru, Fred?" "- Cum să nu îi îngăduie să intre?" Păi a fost o minune că nu i-a smus brațul din încheietură. În cinci minute se simțea ca acasă. Nu mai pomenise o primire mai căluroasă. Nepoata lui era neschimbată. La fel și Topper când sosii și el. La fel și sora cea drudulie când veni și ea. La fel l-arătau toți când sosiră și ei. Minunată petrecere, minunate jocuri, minunată înțelegere, minunată fericire. Dar a doua zi dimineață se duse devreme la birou. O, da, ajunse devreme. Își dorea tare mult să ajungă primul și să-l prindă pe Bob Cratchit că întârzie. Chiar asta își pusese în gând. Și-i zbuti, într-adevăr, îi zbuti. Ceasul bătut de nouă, nici urmă de Bob. Și un sfert, nici urmă de Bob. Întârzie exact 18 minute și jumătate. Scrooge ședea cu ușa larg deschisă, ca să-l poată vedea când intră în cămăruță. Își scoase pălăria înainte de a deschide ușa și își scoase apoi și șalul. Într-o clipită era pe scaunul lui, muzgălind iute cu tocul, de parcă ar fi încercat să prindă din urmă ora nouă. — Salut, bombănii Scrooge, încercând să imite cât mai bine tonul lui obișnuit. Cum îndrăznești să vii la ora asta? — Foarte mult să mă iersați, domnule, spuse Bob. Am întârziat, într-adevăr. — Ai întârziat? întreba Scrooge. — Da, cred că da. — Poftește pe aici, domnule, te rog. — Nu se întâmplă decât odată pe an, domnule, se rugă Bob. Ieșind la izială din cămăruță, nu se va mai repeta. Am petrecut și eu puțin ieri, domnule. — Știi ceva, prietene, spuse Scrooge, n-am de gând să mai admit asemenea lucruri. De aceea continuă el, sărind de pe scaun, vidă de lui Bob un ghiont atât de puternic, încât acesta ajunse clătinându-se înapoi în cămăruța sa. Și de aceea îți voi mări salariul. Bob începe să tremure și se apropie puțin de riglă. E trecut prin minte să-l pocnească pe Scrooge cu ea, să-l țină bine și să strige după ajutor pe stradă, cerând oamenilor să aducă o comașă de forță. — Crăciun fericit, Bob, spuse Scrooge, cu o sinceritate care nu putea fi pusă la-ndoială, în timp ce-l bătea pe spate. — Îți doresc un Crăciun fericit, Bob, bunul meu prieten, cum nu ți-am mai dorit de ani de zile. O să-ți mări salariul și o să mă străduiesc să-ți ajut familia nevoiașă. O să discutăm despre treburile tale, chiar astăzi, după amiază, la o cană de vin fiert, în cinstea Crăciunului. Îngrijește-te de foc și mai cumpăr o găleată de cărbuni înainte de a mai pune un punct pe I, Bob Cratchit. Scrooge a făcut mai mult decât a promis. A făcut tot ce promisese și multe altele pe deasupra, iar pentru timp de gețel, care nu murise, a fost ca un al doilea tată. A devenit un prieten atât de bun, un stăpân atât de bun și un om atât de bun, cum nu se mai văzuse în bunul și bătrânul oraș. În nici un alt bun și bătrân oraș, orășel sau târg, și nici în toată buna și bătrâna lume. Unii râdeau văzându-l atât de schimbat, dar el îi lăsa să râdă și nu se se închisea de ei, fiindcă era îndeajuns de înțelept ca să știe că pe această lume niciodată, dar niciodată, nu s-a petrecut ceva bun fără ca unii oameni să se prăpădească de râs la început. Și știind că asemenea oameni sunt oricum morbi, se gândea că e mai bine ca aceștia să-și încrețească ochii a râs, decât să-și schimonosească a plâns ori boală într-un mod mult mai puțin atrăgător. Propria inimă râdea și asta îl mulțumea pe deplin. N-a mai avut nicio legătură cu spiritele, dar și-a trăit apoi viața conform principiului abstinenței totale, și se spunea întotdeauna despre el că știe să țină Crăciunul. Dacă există vreun om în viața aceasta care să știe într-adevăr acest lucru, să dea Dumnezeu să se poată spune asta și despre noi, despre noi toți, și, după cum a spus Tim de Gețel, să ne dea Dumnezeu sănătate tuturor. Dan Munteanu, Over and Out.